Hai la Proconsul!


    Prima oară i-am auzit pe cei de la Proconsul ascultând o casetă a surorii mele. Cred că abia luase naștere formația, eram amândouă foarte mici, iar sora mea visa că într-o zi se va căsători cu solistul trupei, Bodo. Când piesa Cerul făcea furori la festivalul de la Mamaia începusem și eu, timid, să devin un fan al formației. Celebra melodie a fost motiv de război familial, tata trăgând concluzia că nu-i bună de nimic în timp ce noi, fetele, eram convinse că o spune din invidie. Plus, tata numai romantic nu se poate numi.
    O amintire ceva mai aparte legată de Proconsul ține de melodia De la ruși. Tot cam prin 2000 melodia asta era omniprezentă la radio și automat mintea mea a înregistrat-o pentru că suna foarte bine. Undeva, printre versuri, unul mai îndrăzneț suna astfel: Am să-mi iau un pandantiv, un lanț cu prezervativ. Habar n-aveam ce-i ăla un prezervativ, așa că nu cenzuram versurile când le fredonam. Acasă sau la școală. Până când mama mi-a zis: Nu mai zice, Aurora mamă, prezervativ, că nu e frumos! Atunci a intrat oficial prezervativul în oala cuvintelor interzise, alături de drac și mulți termeni obsceni. Din aceeași melodie am pescuit și cuvântul nașpa, pe care-l mai auzisem pe la școală însă nu mi se păruse până atunci prea cool.

    Live i-am ascultat prima oară în IOR, de Revelion. Am sărbătorit atunci cu prietena mea cea mai bună și am mers special să ascultăm Cerul. Până să ajungem, melodia deja se auzea răsunând peste sectorul 3, unde mai pui că m-am și împiedicat pe podul înspre parc și până m-am dres la loc, se terminase și cer și tot. Când am ajuns ne-am strecurat prin mulțime până ce-am reușit să ne plasăm undeva în buricul ei. Și dă-i și cântă din toți plămânii, fă inimioare din degete la cererea formației... A fost primul meu Revelion făcut în stradă și unul dintre cele mai reușite, datorită companiei și calității muzicii ascultate. Alături de Proconsul au mai urcat pe scenă Iris și Bere Gratis, cam singurele formații care-mi plăceau din pestrițul peisaj muzical autohton.
    La acel prim concert mi-am dat seama care-i melodia mea preferată din repertoriul băieților. Nu era Cerul și nici Pentru tine- cântec ale cărui versuri le-aveam scrise cândva la finalul caietului de mate, ci Mi-ai luat inima. Cum am tras eu această concluzie fix în acea seară de Revelion? Pentru că am început să plâng pe la jumătatea ei. Iar asta fără ca la anii respectivi să fi cunoscut dragostea sau să fi suferit  pentru a reuși să mă regăsesc în versurile piesei. Ritmul și versurile construite simplu și sincer m-au sensibilizat, cântecul mi s-a părut perfect. 
    
     Dacă și voi sunteți fani ai trupei, vă fac o invitație la concert. Pe 7 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 19, acești băieți talentați, pe care-i știm la fel de ațâția ani- buni și simpli, ne așteaptă cu cele mai faine piese ale lor. Atmosfera de la Sala Palatului mi se pare aparte, iar prețurile sunt decente, dacă e să fac o comparație cu restul concertelor la care am mai fost. Mai exact, până la sfârșitul acestei luni, fanii își pot procura bilete la un preț promoțional, începând cu 40 de lei. Biletele pot fi achiziționate de la agenția Sălii Palatului, din rețeaua magazinelor Germanos, de la ghișeele Poștei Române sau online de pe www.iabilet.ro .

Comentarii