Review: Calvin Klein Beauty



   Îmi plac parfumurile Calvin Klein. Unul dintre ele, IN2U, se numără printre favoritele mele de până acum. Inițial mi-am dorit să-l cumpăr iar pe acesta, dar sora mea a insistat să-l ia ea, iar eu am cedat și m-am orientat către altceva. Următorul meu gând a fost să aleg Eternity, acesta fiind parfumul preferat al unei bune prietene, dar cumva am simțit că aș trăda-o dacă l-aș avea și eu. Am ajuns la Beauty, fără să știu cum miroase, fiind un blind buy așadar, bazat doar pe informațiile de pe Fragrantica.
  Dealtfel, nu aveam cum să dau greș. Parfumul are numai 3 note: iasomie, mosc și cedru! Pe pielea mea miroase cumva a J'adore, dar mai puțin sofisticat. N-am avut, personal, niciodată J'adore, dar sora mea l-a folosit o lungă perioadă, în anii facultății. Eu l-am cosiderat prea soft și elegant pentru mine, deși recunosc că mi-a plăcut și cred că este unul din singurele parfumuri pe care le poți oferi cadou fără s-o dai în bară.
   Spuneam că este mai puțin sofisticat, așadar, nici nu se putea altfel dacă ne gândim că a luat naștere doar prin amestecarea a trei note. Beauty e un parfum de zi simplu, minimalist, limpede, dar destul de puternic pe piele. După un timp devine puțin exotic. Rezistența în cazul meu e una medie, de 5-6 ore. Apoi, eu una nu-l mai simt deși când întreb pe cineva mi se spune că tot mai miroase.

   Eu l-am comandat de pe fragrancedirect.co.uk. Din nou vă zic, nu știu dacă să recomand sau nu acest site datorită pachetelor care nu au ajuns la destinație în cazul anumitor persoane, însă ce vă pot spune e că absolut tot ce-am luat de la ei a fost original și am verificat online codul fiecărui produs primit.



   Am optat pentru un set, căci am o mică slăbiciune pentru produsele intens parfumate pentru corp, iar în cazul de față, parfumul Beauty (30 ml) a venit însoțit de un gel de duș infuzat cu aceeași aromă. Gelul de duș este transparent și dens și miroase mai puțin a iasomie decât apa de parfum.
   Eu am plătit pentru set 18 lire (după reducere) însă luați în calcul că el conține varianta mică a parfumului (30 ml), iar pe site mai este disponibilă numai varianta cu parfum la 50 ml (30 lire).



   Preț Sephora:  parfum 30 ml: 220 lei
                         gel de duș: 130 lei
   Prea scumpe mi se par parfumurile CK în Sephora. Eu obișnuiam să-mi iau IN2U cu 170 lei/50 ml , în timp ce din afară, cu aceeași sumă, îmi puteam lua varianta de 150 ml.

    Dintre ofertele de pe FragranceDirect existente în momentul de față, am făcut un top a celor mai tentante. Luați în calcul faptul că acest articol nu este menit să facă reclamă site-ului și de aceea nu voi include niciun link direct către produse (le puteți căuta direct pe site, după denumire):


   Set Flower By Kenzo (una dintre marile mele iubiri) 30 ml: 24 lire


   Set Princess Vera Wang 30 ml  (acesta cred că va fi următorul achiziționat, căci miroase intens a ciocolată): 20 lire
    Set Candy Prada (ah, cât mi-a plăcut acest parfum, a fost o altă mare dragoste, păcat că pe final începuse să mă leșine la propriu) 50 ml : 36 lire



   Set Boudoir Vivienne Westwood 50 ml: 30 lire



Comentarii

Alina a spus…
imi plac la nebunie seturile cu geluri si lotiuni, dar mai mereu cumpar doar parfumul simplu :)))).
Miu Miu a spus…
Ce imi plac seturile cu lotiune de corp :X Gelul de dus nu trebuie neaparat sa fie din aceasi gama, din pc meu de vedere :*

Te pup
Anonim a spus…
Da, parfumul il am si eu si imi place! Acum mi s-a pus pata pe Jour d'Hermes! Cred ca il voi lua la vara.
Brindusa.
Unknown a spus…
Buna ,ma tenteaza si pe mine sa cumpar de la ei ,pachetul vine la posta locala?Pentru ca eu nu pot ajunge la cea vamala. Mersi . Si in cat timp ajunge?
Toma Aurora a spus…
Bună, Diana! Pachetul e expediat din uk, deci ajunge numai la poșta locală. Transportul costă 6 lire, indiferent de nr. de produse comandate. Mie mi-a ajuns acest colet in 6-7 zile lucrătoare (una dintre zile a fost 1 ianuarie, nu știu dacă s-o pun sau nu la socoteală :D), însă timpul de livrare estimat e până la 15 zile lucrătoare pentru statele europene.
Toma Aurora a spus…
Brindușa, chiar am citit de curând o recomandare pentru Jour dHermes, pe blogul Iguaniței și abia aștept să-l testez și eu!
Toma Aurora a spus…
Miu, îți dau dreptate. Aș prefera și eu loțiunea de corp oricând în locul unui gel de duș parfumat, dar nu m-aș supăra nici dacă aș primi cumva și gelul :D
Toma Aurora a spus…
Alina, cam așa pățesc și eu, dar vreau să devin fidelă seturilor pe viitor :D.
veronica picioroaga a spus…
Ahh ce ma bucur ca am dat peste postarea ta ! ma incurajeaza sa comand si eu de pe acest site..am mai auzit ca sunt originale si ca au si reduceri faine . Dintre parfumurile prezentate de tine eu nu stiu nici unul, insa am tot auzit pe la fete ca Boudoir Vivienne Westwood ar fi demential. In magazinele noastre sunt mult prea scumpe asa ca reducerile sunt tentante , cu atat mai mult cu cat au si crema ..efectul e irezistibil!:-P Multumim ! f bune ponturile ;)
Toma Aurora a spus…
Bună, Veronica!
Mă bucur că ți-am putut fi de folos!
Reducerile chiar sunt mari, le găsesc chiar mai avantajoase decât pe Strawberrynet. Prima comandă am spus să o fac de probă, însă toate produsele pe care le-am luat nu doar că s-au dovedit a fi originale, dar au și date de fabricație recente, de 1-2 ani. Și mie mi se par exagerate prețurile din magazinele noastre fizice, chiar dacă iau în considerare faptul că aceste magazine trebuie să plătească chiriile foarte scumpe și numărul mare de angajați. Însă prea puțin mă interesează pe mine, ca și cumpărător, toate acestea, atunci când cu banii de pe un parfum din Sephora îmi pot lua 2 din magazinele onlie, ori chiar două seturi complete. :)
Mihaela Pojogu a spus…
Am incercat Eternity intr-un shop din Scotia, dar nu ma convinsese. :)
ralu a spus…
Buna, postarea ta este binevenita si in prezent. Parfumul acesta este "semnatura" mea si tocmai l-am comandat pe elefant. Problema este ca am dileme cu privire la originalitatea lui. Sticla arata precum cea din poza ta, insa eu l-am avut acum ceva timp, adus din Franta,iar sticla avea un cadru metalic pe lateral, asa cum este de altfel si in pozele de pe internet. Codul l-am verificat si e ok, dar tot nu sunt sigura. Tu ai certitudinea ca a fost original cel din postare?
Anonim a spus…
Bună!

Cel comandat de pe FragranceDirect cu siguranță a fost original, site-ul este verificat, fiind foarte popular în Europa.
Pentru sticla de 30 ml exista atât variantă cu cadru metalic de jur împrejur, cât și varianta simplă. Posibil și pentru celelalte gramaje se întâmplă la fel.
E foarte fain parfumul!
Aurora